Nicoletta

A fost odată un băiat şi o fată,

A fost demult, ca niciodată.

Acum tot ce’a mai rămas e’o fată

Care îi cântă acelui băiat, îndurerată.

Glasul ei se duce până la cer

Unde o ascultă cu lacrimi în ochi, un înger.

Durerea ei sună precum corzile unei viori

Rupte de furia unei uscate flori:

”Priveşte-mă în ochi şi spune-mi că mă iubeşti.

Spune-mi că ţi-a fost dor de mine şi că mă doreşti,

Ia-mi faţa în palme şi sărută-mă,

Strânge-mă în braţe şi alintă-mă.

Cu cât mă strângi în braţe mai tare,

Cu atât sufletul nostru se face mai mare.

E al nostru, pentru că al meu trăieşte prin al tău

Şi al tau trăieşte pentru sufletul meu.

De fiecare dată când te gândeşti la mine,

Inima mea simte asta şi poate se abţine.

E un sentiment ciudat care mă cuprinde

Şi când îl ascund parcă mi se vinde

Tot aşa cum mi-am vândut şi sufletul.

Cred că asta a fost destul…

Aş vrea să pot să te mai strâng în braţe o singură dată, dar e greu..

Vreau să-ţi simt bătăile inimii pe pieptul meu,

Să ne minţim că ne bat inimiile în acelşi timp,

Să facem vară orice anotimp,

Să stăm în pat ore în şir doar noi doi,

Să ne minţim că timpul se opreşte în loc doar pentru noi,

Să strigăm împreună că eu sunt pentru tine şi tu pentru mine,

Să ne jurăm iubire unul altuia cum ştim mai bine,

Să ne topim amândoi într-o ploaie de săruturi,

Să-mi acoperi cu tine, mintea şi trupul,

Să uităm tot ce e rău şi ce  ne înconjoară,

Să uităm de cuvintele care nu fac decât să doară,

Să uităm de răul care vrea să ne despartă

Şi să fim ca la’nceput ‘un băiat şi o fată’…

Asta era ruga fetei care o înălţa în fiecare seară la cer

De unde întotdeauna o asculta plângâd, un înger.

El ia vioara cea ruptă şi cântă, şi cântă

Şi pe neaşteptate, face floriile uscate să plângă:

”A fost odată ca niciodată un băiat şi o fată.

Doar atât… a fost odată.”