E cam bleagă, bine bleguţă; împiedicată la drumul drept, pânâ şi în casă se împiedică şi se loveşte mai tot timpul. E neîndemânatică, scapă lucruri din mână şi mai tot timpul sparge câte ceva, dar trage lini drepte fără liniar. E o friguroasă, până şi vara moare de frig, recunoaşte cu capul plecat că le fură bluzele băieţilor, dar lumea o acceptă aşa cum este.
Ea este o optimistă convinsă, care nu renunţă cu una cu două la ce şi-a propus, nici măcar când lucrurile nu-i ies cum şi le-a propus. Cine se teme să înoate împotriva curentului? Cu siguranţă ea nu!!
Zâmbeşte mult.
E convinsă că lumea e o mare de oportuniţăţi printre care cu siguranţă se află şi câteceva pentru ea.
Pentru moment ia lecţii la materia :’Să nu te dărâme eşecul’ şi nu poate spune dacă e o elvă bună sau nu, e abia la început.
Nu e tot timpul machiată, părul ei nu e tot timpul aranjat, învarsă multe lucruri, e un copil, dar când stă bine şi se gândeşte şi îşi aduce aminte cât de frumoasă e viaţa, chiar dacă de multe ori e o curvă, poate ei chiar îi place să fie imperfectă.
E în general foarte grăbită, are mult de citit, mult de scris, multe de aflat, multe de împătășit.
O zărești mereu vorbind la telefon, fie la o conferință, fie pe la școală într-o librărie sau la un chioșc de ziare.
Dacă trebuie să plece la o întâlnire, poate decide să se lase așteptată, pentru că la televizor se anunță ce se petrece la capătul lumii, și fiindcă nu-i place să-și ceară scuze, va povesti cu înflăcărare știrea, probabil cu mai multă broderie de la imaginația proprie.
Vorbește mult, însă posibil să mimeze timiditatea, tocmai pentru a fi sigură ca vei fi cucerit. Are o minte ageră, care se mișcă exrem de repede și își dă seama încotro bate vântul. Dacă se prinde că este urmărită, studiată, admirată, știe de minune cum să facă pe ”drăgălașa„. E sensibilă, energetică, comunicativă, iubește schimbările; este sociabilă, dar adesea indecisă.
E mobilă, se adaptează ușor, este curioasă până la ultimul mărunt detaliu, interesată de mult lucruri. Caută permanent latura veselă a vieții. Activă și creativă caută fanscinantul și neobișnuitul.
Se orientează după cum bate vântul, fuge după doi iepuri și își schimbă comportamentul în funcție de starea de spirit. Pasionată de discuți și dezbateri, are „ foc interior” care-o face să nu stea locului, mergând mereu prin lume, prin oraș, pe la prieteni, mă rog, pe undeva. Nu uită să mai coboare și pe pământ, așa din când în când, când mai e nevoie de ea și aici jos. Nu prea le are cu economiile, păstratul și alte prosti din astea.
Nu ai nevoie de cravată la cămașă sau de BMW-uri pentru a o cucerii, doar să muncești ceva mai mult ca să ai cu ce să îi plătești nota telefonică. Consideră că o relație care presupune plimbări și fuziuni amoroase și chiar și căsătoria se poate termina de la prima conversație. Nu are nevoie de un iubit brutal, insticual, lacom, care să se joace și în „deplasări”. Îi plac bărbații puși pe sorți, glumeți, cunoscători ai artei amorului nu ca perfomanță, ci ca „ năutați stilistice”. Dacă nu te încadrezi în aceste cerințe, mergi mai departe.
Ea este Nicoletta!!!





December 30, 2009 at 1:42 am
Si uite asa am mai aflat cateva secrete despre tine
Deci asa “noutati stilistice”…hmmm
)
January 1, 2010 at 10:43 pm
Nu mai suport:(( ce sa fac??? …ma plictisesc de moarte …
January 17, 2010 at 9:42 pm
ceau Nico,interesata de un schimb de link cu blogul meu?
January 25, 2010 at 6:26 pm
nope
January 25, 2010 at 6:17 pm
cel mai lung About me citit ever, dar si cel mai interesant
January 25, 2010 at 6:27 pm
March 5, 2010 at 12:33 am
esti super pt a compune poezii….